230 de medici s-au alăturat Rețelei de Solidaritate; o bibliotecă de resurse, la dispoziția spitalelor
230 de medici s-au alăturat Rețelei de Solidaritate; o bibliotecă de resurse, la dispoziția spitalelor
15.04.2020

O bibliotecă de resurse ştiinţifice, care conţine ghiduri, protocoale, bune practici din întreaga lume în managementul cazurilor COVID-19 a fost pusă la dispoziţia medicilor şi autorităţilor din România, potrivit unui comunicat al Reţelei de Solidaritate, o mişcare civică şi socială căreia i s-au alăturat până în prezent peste 230 de medici din linia întâi, informează AGERPRES.

Reţeaua de Solidaritate îşi propune să transfere ghiduri şi protocoale traduse în limba română către Ministerul Sănătăţii spre implementare la nivel naţional.
„O componentă importantă a reţelei este comunitatea Medici solidari, care are în prezent 230 de membri, dintre care 70 din diaspora, majoritatea medici din prima linie (ATI, boli infecţioase, pneumologi). Aceştia schimbă informaţii oficiale/validate/implementate în spitalele în care lucrează, dar şi experienţa personală căpătată în ultimele săptămâni. ", potrivit unui comunicat al Reţelei de Solidaritate.
Medicii solidari comunică permanent printr-un grup dedicat de WhatsApp (discuţii zilnice) şi participă la videoconferinţe săptămânale. De asemenea, un grup restrâns de 12 medici din prima linie organizează videoconferinţe zilnice şi colaborează online pentru filtrarea ghidurilor relevante şi validarea lor.
În privinţa dialogului cu autorităţile, Reţeaua de Solidaritate îşi propune să transfere ghiduri şi protocoale traduse în limba română către Ministerul Sănătăţii spre implementare la nivel naţional. În grupul de medici solidari s-au alăturat deja reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii şi există un dialog constant cu reprezentanţi ai DSU, ai Preşedinţiei României, ai Societăţilor Ştiinţifice, prin informări oficiale, se arată în comunicat. Integral pe agerpres.ro

Sursa: AGERPRES