Grecia a redeschis cafenelele şi restaurantele, pregătindu-se pentru sezonul de vară
Grecia a redeschis cafenelele şi restaurantele, pregătindu-se pentru sezonul de vară
27.05.2020

Grecia a permis cafenelelor şi restaurantelor să redeschidă de luni, în cadrul măsurilor de ridicare graduală a restricţiilor pentru a reporni economia sa dependentă de turism şi a-i atrage pe vizitatorii străini înainte de sezonul de vară, relatează Reuters. Sursa AGERPRES.
Cu mese distanţate şi chelneri care poartă măşti, restaurantele i-au servit din nou pe grecii doritori să iasă din case şi să bea o cafea sau să mănânce în oraş după circa două luni de izolare.

Până în prezent ţara a reuşit să limiteze impactul pandemiei de COVID-19 la doar 2.878 de cazuri confirmate şi 171 de decese, în special datorită impunerii unei carantine naţionale stricte în luna martie.

Călătoriile spre insulele greceşti sunt şi ele permise de luni, feriboturile operând la 50% din capacitate, în contextul în care ţara se pregăteşte pentru deschiderea de la 1 iunie a hotelurilor care funcţionează tot anul. Hotelurile cu program sezonier se vor deschide de la 15 iunie, când unele zboruri internaţionale directe vor fi reluate pe aeroportul din Atena. Integral pe www.agerpres.ro

Sursa: AGERPRES