Iustin Cionca: Sunt foarte dezamăgit, hoții au călcat Parcul Bujor Buda
Iustin Cionca: Sunt foarte dezamăgit, hoții au călcat Parcul Bujor Buda
16.07.2020

Parcul Bujor Buda, amenajat de Consiliul Județean Arad, cu sprijinul Asociației Rubio Pro Copilărie, Pro Viață, și al companiei Aptiv, a fost călcat de hoți. Dat în folosință cu câteva săptămâni mai devreme, parcul a fost „prădat” la sfârșitul săptămânii trecute. Hoții au furat arbuști ornamentali, tuia, flori.
„Sunt dezgustat de comportamentul primitiv al celor care chiar nu au niciun fel de respect față de arădeni. Noi ne străduim să înfrumusețăm Aradul, societatea civilă și mediul de afaceri vin lângă noi, dar tot efortul este degeaba, dacă niște indivizi fără bun simț strică noaptea ce facem noi ziua. Am solicitat Poliției Locale să intensifice patrularea în zona parcului, dar nu poți pune câte un polițist lângă fiecare pom. Sunt foarte dezamăgit, sper ca făptașii să fie prinși și pedepsiți. Am înțeles că furturile de flori și arbuști se înmulțesc, poate ar trebui să intervină și spiritul civic al arădenilor, pentru că eu cred că hoții fură să vândă pe bani de nimic, nu să planteze la ei în grădină” – a declarat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.
Parcul Bujor Buda a fost inaugurat în data de 21 mai și a devenit în foarte scurt timp unul dintre reperele frumoase din centrul municipiului Arad. Consiliul Județean Arad a anunțat atunci că modelul Parcului Bujor Buda va fi folosit în perioada următoare pentru a valorifica, prin parteneriat între autorităţi, societatea civilă şi mediul de afaceri, şi alte spaţii din Arad. Săptămâna trecută, președintele Iustin Cionca și vicepreședintele Sergiu Bîlcea prezentau, chiar în respectivul parc, alte patru proiecte care vor fi realizate în parteneriat public-privat: renovarea Porții cu Păuni (Bd. Revoluției 86, cunoscută ca și cea mai frumoasă poartă din Arad), reabilitarea scuarului de la baza podului Decebal, reabilitarea piațetei din fața magazinului Ziridava, renovarea esplanadei din Parcul Mihai Eminescu.