Marea Britanie prelungește izolarea până la 1 iunie
Marea Britanie prelungește izolarea până la 1 iunie
11.05.2020

Magazinele şi şcolile primare se vor putea deschide la începutul lunii iunie în Marea Britanie în caz de progres în lupta contra pandemiei de COVID-19, a anunţat premierul Boris Johnson, decretând prelungirea până la 1 iunie a măsurilor de izolare introduse la 23 martie, informează AGERPRES.

Circa 32.000 de persoane testate pozitive la coronavirus au murit în Marea Britanie, cel mai grav bilanţ la nivel mondial după Statele Unite. Deşi numărul de morţi şi spitalizări se reduce, situaţia rămâne îngrijorătoare, mai ales în azilurile de bătrâni.

Telemunca rămâne recomandată, cei care nu pot lucra de acasă sunt „încurajaţi activ” să meargă de luni la serviciu. În acelaşi timp, le este cerut să evite transportul în comun şi să respecte o distanţă de doi metri între persoane. Integral pe www.agerpres.ro

Sursa: AGERPRES