Ministrul Muncii, despre șomajul tehnic
Ministrul Muncii, despre șomajul tehnic
27.04.2020

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunţat vineri, pe pagina sa de Facebook, că după rectificarea bugetară, banii au intrat în conturile Ministerului, iar vineri sunt procesate ultimele plăţi aferente lunii martie.

„De final de zi #lamuncă, am un sentiment de muncă cu folos văzând că am început, de îndată ce au intrat banii în conturile noastre după rectificarea bugetară, a doua etapă de plăți pentru #SomajTehnic. Și la ANOFM și la ANPIS. Mâine (vineri) sunt procesate ultimele plăți aferente lunii martie. Vor mai rămâne pentru luni, 3 zone din țară care au nevoie de verificări suplimentare. Cum a fost un proiect nou, și pentru adminstrație și pentru angajatorii/profesioniștii care au depus cereri, au apărut tot felul de situații de clarificat.”

Violeta Alexandru a mai transmis că țara noastră este printre puținele țări din Europa cu un tip de sprijin guvernamental accesat simplu.
„Am reușit. România este printre puținele țări europene cu un tip de sprijin guvernamental accesat simplu, #ȘomajulTehnic, un demers pe care l-a dus la final. De la legiferare, trecând prin consultare, prin rectificare până la plăți suntem, este adevărat, la un bilanț al primei etape de evaluare, una intermediară, după primele plăți din tot programul, cele din martie.”

„Îi asigur pe angajatorii români, pe angajați, pe cei care lucrează prin PFA, II, IF, contracte de drepturi de autor că am știut în fiecare zi, de la prima oră până la sfârșitul programului, că aveți nevoie de sprijin, cât mai repede. De când am primit sarcina acestui proiect și de când s-au văzut efectele crizei, nu a fost o zi în care să nu se muncească la acest proiect. Acesta este rezultatul”,
a scris Ministrul pe pagina de Facebook.

Foto: gov.ro