Politicile publice din domeniul securităţii naţionale, concepute cu beneficiar final cetăţeanul
Politicile publice din domeniul securităţii naţionale, concepute cu beneficiar final cetăţeanul
28.05.2020

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că punctul principal al ordinii de zi a şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) l-a constituit analiza noii Strategii Naţionale de Apărare a Ţării pentru perioada 2020 - 2024, informează AGERPRES.

„Strategia a fost elaborată în contextul unei pandemii care a afectat toate statele lumii şi care a declanşat o criză economică profundă. În aceste condiţii speciale, relaţiile de putere dintre actorii globali sunt perturbate, fapt care sporeşte volatilitatea şi impredictibilitatea şi aşa deja accentuate ale mediului de securitate internaţional. România a trebuit să facă faţă într-un timp scurt acestei pandemii, iar perspectiva unei evoluţii ciclice a virusului obligă statul român să continue măsurile pentru a creşte capacitatea de gestionare a unei asemenea crize pe multiple planuri: medical, al ordinii publice, din perspectiva sistemului educaţional, a asigurării serviciilor publice şi, mai ales, în ceea ce priveşte creşterea rezilienţei economice”, a precizat şeful statului, în cadrul unei declaraţii de presă, la Palatul Cotroceni. Potrivit preşedintelui, noua strategia oferă răspunsuri la întrebările „esenţiale” privind obiectivele naţionale prioritare pentru asigurarea securităţii ţării şi a cetăţenilor şi arată ce trebui făcut pentru ca acestea să fie atinse. Integral pe www.agerpres.ro

Sursa: AGERPRES