Ministerul Justiției - recomandări în vederea reluării activităţii complete a instanţelor de judecată şi parchetelor
Ministerul Justiției - recomandări în vederea reluării activităţii complete a instanţelor de judecată şi parchetelor
06.05.2020

Ministerul Justiţiei a elaborat un document de politică publică, cu recomandări adresate magistraţilor, grefierilor şi personalului de specialitate, în vederea reluării activităţii complete a instanţelor de judecată şi parchetelor, după încetarea stării de urgenţă, informează AGERPRES.

Potrivit acestui document, dat publicităţii miercuri, MJ va continua aprovizionarea instanţelor de judecată şi a CSM cu echipamente de protecţie.
MJ susţine că a lăsat instanţelor şi parchetelor o largă marjă de acţiune în organizarea măsurilor de igienă şi protecţie sanitară speciale în contextul pandemiei, având în vedere că managementul instanţelor şi parchetelor, conducătorii acestora, cunosc cel mai bine particularităţile administrativ - funcţionale ale propriilor instituţii.

Se recomandă fiecărei instituţii din sistemul judiciar întocmirea unui plan de reluare graduală a activităţii, urmărind mai multe deziderate, printre care şi protecţia sanitară atât a propriilor magistraţi, grefieri şi personal de specialitate, cât şi a participanţilor la înfăptuirea actului de justiţie, cum ar fi părţile din incinta sălii de şedinţă, avocaţi, experţi.
Totodată, Ministerul Justiţiei subliniază necesitatea reluării activităţilor de urmărire penală şi de judecată, context în care apreciază că o serie de reguli cu caracter general se impun a fi respectate în continuare. Integral pe www.agerpres.ro

Sursa: AGERPRES