Parcului Natural Lunca Mureșului are oficial film de prezentare. Unde îl poți urmări
Parcului Natural Lunca Mureșului are oficial film de prezentare. Unde îl poți urmări
08.12.2022

După câteva prezentări în comunitățile locale din jurul ariei naturale protejate, unde a fost foarte bine primit, R.N.P. Romsilva - Administrația Parcului Natural Lunca Mureșului R.A. anunță lansarea oficială a filmului de prezentare a parcului, realizat în cadrul unui proiect cu finanțare europeană.

Acesta are o durată de aproape 30 de minute și surprinde, dintr-o perspectivă inedită, principalele aspecte ale vieții din interiorul și din preajma Parcului Natural Lunca Mureșului.

„Suntem deosebit de mândri de actualul film de prezentare, care prezintă foarte bine atât diversitatea de specii și habitate pentru care a fost desemnată aria naturală protejată, cât și presiunile și amenințările cu care aceasta se confruntă și, cel mai important, transmite ideea necesității conservării naturii prin comunicare, conștientizare și dezvoltare durabilă a comunităților”, a declarat ing. Fulviu Olimpiu Moga, directorul R.N.P. ROMSILVA – Administrația Parcului Natural Lunca Mureșului R.A.

Filmul poate fi vizionat aici: youtube.com