Trafic închis pe podul Decebal
Trafic închis pe podul Decebal
20.05.2020

Începând de miercuri, 20 mai 2020, se instituie restricția de circulație pe Podul Decebal impusă de reluarea lucrărilor de reparații demarate anul trecut. Circulația va fi închisă pe tronsonul: sens giratoriu Ștrandul Neptun - Podul Decebal - intersecția dintre Bd. Decebal și str. Nicolae Bălcescu.

“Legătura dintre centrul municipiului și cartierul Subcetate se va putea face în Nord, prin Piața Podgoria, sau în Sud, peste Podul Traian. Pentru a fluidiza circulația rutieră de-o parte și de alta a podului, pe durata lucrărilor, semafoarele vor fi oprite în intersecția str. N. Bălcescu cu B-dul Dragalina. Totodată, în funcție de situație, Direcția Generală Poliția Locală Arad va fluidiza traficul în punctele de conflict.”, explică Bogdan Vlad -Boca, membru în cadrul Comisiei de Sistematizare a Circulației.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și va mulțumim pentru înțelegere.