Trafic scăzut cu peste 90 % în primele zile ale lunii Mai
Trafic scăzut cu peste 90 % în primele zile ale lunii Mai
04.05.2020

În perioada minivacanței de 1 Mai, peste 4.600 polițiști de frontieră au fost la datorie, zilnic, desfășurând atât misiuni de supraveghere şi control la frontieră, cât și ca forțe de sprijin alături de colegii de la Poliție și Jandarmerie, în derularea activităților specifice minivacanței de 1 Mai.

Între 1 și 2 mai, prin punctele de frontieră au efectuat formalitățile de control aproximativ 40.300 persoane, cetățeni români și străini şi peste 25.900 mijloace de transport, dintre care peste 21.200 automarfare. Pe sensul de intrare au fost aproximativ 20.200 persoane cu 13.700 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 20.100 persoane cu 12.200 mijloace de transport.

Cea mai tranzitată frontieră este în continuare frontiera comună cu Ungaria pe unde, în același interval de timp, au intrat în țară aproximativ 14.000 de persoane cu peste 9.300 mijloace de transport, din care peste 7.400 automărfare.

În prezent, prin punctele de frontieră se constată o scădere semnificativă a tranzitului de persoane și turisme, cu peste 90% față perioada similară a anului 2019, când au efectuat formalitățile de frontieră peste 413.000 persoane. În acelaşi timp se menține relativ constant tranzitul mijloacelor de transport marfă.

În această perioadă, formalitățile de frontieră au urmat aceeași procedură în sensul că, pe lângă controlul specific la intrarea în țară, persoanele sunt preluate de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publica pentru completarea declaraţiei pe proprie răspundere și efectuarea controlului epidemiologic.

După încheierea formalităților și stabilirea măsurile dispuse de către personalul medical aflat în punct, mașinile sunt preluate de către echipaje de poliţie şi jandarmi pentru a fi conduse spre locațiile stabilite pentru carantinare sau pentru autoizolare.

Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.

În zonele de competenţă - punctele de trecere şi  „frontiera verde” - poliţiştii de frontieră au constatat: 72 fapte ilegale (32 infracţiuni şi 40 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini; au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 335.700 lei. Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 17.700 lei. Nu s-a permis intrarea în ţară a 17 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 5 cetăţeni români din diferite motive legale.

Sursa: Poliția de Frontieră